Concurența dură impune fermierilor să găsească soluții pentru a-și menține sau crește vânzările. Unul dintre factorii decisivi este timpul. A intra primul pe piață, când prețurile sunt cele mai mari, poate decide succesul unei afaceri. Ca să nu mai vorbim de caracteristicile fructelor sau legumelor oferite. O firmă italiană specializată în producția de sparanghel certificat ecologic a găsit o soluție care deja dă roade: prima recoltă a fost obținută în 19 februarie, în spații protejate, grație unui sistem de distribuire în subteran a apei calde, arată publicația freshplaza.com.

“Principiu este în esență același ca în cazul încălzirii prin pardoseală. Datorită unei rețele de conducte și țevi, apa caldă este circulată la o adâncime de 45 până la 50 de cm, ceea ce face ca sparanghelul din seră să crească mult mai devreme” susțin reprezentanții Orto Veneto. În prezent, sunt încălzite în acest mod, peste 15 ha de spații protejate.

“Gestionăm 15 ha în sere și 15 ha în spațiu deschis, în câmp. Aplicăm un sistem de agricultură ecologică. Până la 7 sau 10 mai, sperăm să recoltăm în total 140 de tone de sparanghel, “a spus Renzo Moro, unul dintre fermieri.

Spațiile protejate sunt împărțite în două secțiuni, în fiecare existând un cazan central, care funcționează cu lemne. Există două tancuri, unul de 100 de metri cubi și altul de 300 de metri cubi. Țevile care distribuie apa în subteran au un diametru de 25 mm, iar apa are o temperatură de 30 de grade. ”Apa este recirculată și reîncălzită. Aici nu există pierderi”, a declarat un alt fermier, Filippo Magagna.

Compania deține o pădure de plop de câteva hectare și completează necesarul de combustibil de la firme autorizate

Renzo Moro/foto freshplaza.com

”Unul dintre lucrurile care ne preocupă cel mai mult este reducerea fumului. Emisiile sunt de vreo 20 de ori sub limitele legale, pentru că am instalat sisteme moderne, astfel încât fumurile din prima combustie să fie recombinate, iar apoi avem mai multe filtre care rețin toată cenușa. Ușile sunt întotdeauna deschise, chiar și atunci când nu suntem acolo, autoritățile pot face o posibilă inspecție “, a subliniat Renzo Moro.

Arzătorul are o alimentare automată și termoreglabilă. Atunci când sistemul depistează că apa este suficient de caldă, arde mai puțin combustibil. Dacă apa este prea rece, atunci arderea este intensificată.

„Primim o mulțime de cereri din străinătate, unde alimentele ecologice sunt foarte apreciate”, a conchis Moro.

foto freshplaza.com

evomag.ro

Write A Comment