”Mai puțină sare, mai puțină carne roșie și procesată, mai puține grăsimi saturate” sunt cuvintele de ordine în Danemarca, după ce Ministerul Alimentației a lansat în ianuarie anul acesta un ghid al alimentației sănătoase.

Mogens Jensen/sursa thedanishparliament.dk

Recent, Universitatea din Copenhaga a dat publicității un studiu potrivit căruia orientarea obiceiurilor alimentare către hrana sănătoasă, ecologică, ar aduce beneficii nu numai consumatorilor individuali, dar și societății în ansamblul ei: vor scădea cheltuielile pentru sănătate ( nu ar mai fi nevoie de 5% din numărul actual de paturi de spital, exceptând, desigur, necesitățile generate de pandemia Covid -19, ar fi de precizat ), se va reduce impactul asupra climei și va crește productivitatea muncii.

f64.ro

Ministrul danez al Alimentației Mogens Jensen a solicitat autorităților veterinare și alimentare să ia în considerare concluziile cercetătorilor în activitatea lor privind noile sfaturi alimentare ecologice. De asemenea, împreună cu ministrul Climei, Mogens Jensen va lansa o campanie cu sfaturi despre modul în care danezii pot avea mâncare cotidiană mai ecologică, cu mai puțină carne și mai multe legume, potrivit unui articol publicat de euromeatnews.com.

“Dacă putem ajuta mai mulți oameni să obțină o viață mai bună, mai lungă și mai productivă, în același timp economisind bani în asistența medicală, noi, ca societate, avem obligația de a acționa. Acest lucru nu se aplică numai consumatorului individual. De asemenea, mă adresez și jucătorilor importanți, deoarece comerțul cu amănuntul poate face diferența și poate să-i ajute pe consumatori să facă alegeri sănătoase și să pună în coșul de cumpărături hrană ecologică. Doresc să încurajez asta ”, a adăugat Mogens Jensen.

foto Lantulalimentar.ro

Colaborarea cu companiile din toată zona alimentară este o parte importantă a eforturilor autorităților de a-i determina pe danezi să aibă obiceiuri alimentare mai sănătoase și mai ecologice. Acest lucru se realizează prin intermediul Parteneriatului pentru inovare, în cadrul căruia colaborează comercianții cu amănuntul, producătorii de alimente și autoritățile. În parteneriatul public-privat, Consiliul pentru alimente sănătoase se alătură, de asemenea, actorilor publici și privați și societății civile pentru obiective comune, cum ar fi crearea unei culturi alimentare sănătoase pentru generația următoare.

sursa foto cover: https://alexdanemarca.files.wordpress.com

evomag.ro

Write A Comment