Mulți ar fi surprinși să vadă pe țărmul Mediteranei lychee și kiwi, tufișuri de pitaya și alte specii exotice care se găsesc în mod obișnuit în țările tropicale sau subtropicale din Asia și America de Sud din sudul Europei. Plantațiile de arbore de banane, de mango și papaya, de pomelo și avocado sunt tot mai des întâlnite în sudul Europei, notează publicația freshplaza.com, care preia un articol de pe siteul scmp.com.

Datorită schimbărilor climatice, o revoluție a fructelor este în curs de desfășurare în sudul continentului, din Portugalia și Spania până în Italia și Grecia. Fructele asiatice și latino-americane au găsit teren fertil pe țărmurile mediteraneene în plantații organice, neintensive, iar bucătarii și barmanii profită la maximum de produsele neobișnuite (pentru ei), pentru a prepara înghețate și cocktailuri cu fructe tropicale.

„Este un kilometru zero al producției de fructe și acest lucru contribuie la revigorarea economiei locale, aducând profit cultivatorilor”, a declarat agronomul italian Ottavio Cacioppo, care a cultivat în premieră kiwi in Italia, în anii 1970.

Astăzi, Italia este al doilea mare producător de kiwi din lume, plantă originară din China. În ferma sa, situată la sud de Roma, Cacioppo cultivă și pitaya și alte specii tropicale.

Pe măsură ce temperaturile medii au crescut, fermierii și-au dat seama că pământul lor va deveni potrivit pentru cultivarea speciilor exotice în sezonul cald.  Cei deschiși să experimenteze au lucrat cu experți universitari pentru a dobândi mai multe cunoștințe și au călătorit în țările cu fructe tropicale pentru a aduce acasă cele mai bune semințe.

„Chiar dacă producția este la scară mică, este de nișă și de înaltă calitate, le permite fermierilor locali să diversifice producțiile tradiționale cu cele alternative pentru a compensa recoltele anuale reduse, sum sunt cele, să zicem, de lămâi și portocale sau când aceste culturi sunt atacate de paraziți”, mai spune Cacioppo. „Cultivarea fructelor exotice nelocale a fost o mișcare câștigătoare”, susține agronomul italian.

foto cover pexels.com, Messala Ciulla


Dacă ți-a plăcut acest articol, sprijină și tu Lanțul Alimentar donând orice sumă aici: RO89RNCB0072170905570001 (RON)

Write A Comment