Până anul acesta, exista convingerea că seceta mușcă o dată la șapte-opt ani. Ultima oară a pârjolit câmpiile în 2020. Lumea a răsuflat apoi ușurată. Valurile de căldură au revenit însă neașteptat de repede, stârnind o maree a disperării. În vara aceasta, Dunărea și râurile s-au subțiat, apa a fost raționalizată în numeroase sate și orașe. Putem lupta cu seceta care ne asaltează tot mai des?” notează publicația Formula AS în articolul ”Țara cu gâtul uscat”.

Dunăre tot mai puțină

Comunicările Administrației Naționale de Me­teo­rologie au sunat ca un verdict: debitul Dunării, la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) a scăzut, în luna Iulie, cu 39% față de o medie calculată pe mai mulți ani. Este un procent alarmant. În aval, apele s-au retras și au lăsat în urmă fâșii de nisip, late ca niște plaje. La Cernavodă, nivelul fluviului a scăzut cu aproape un metru. Administrația Na­țio­nală „Apele Române” a anunțat că „rezerva de apă din România este în scădere”. Mesajul oficial conține însă o nuanță liniștitoare: „apa este su­ficientă pentru cei care se alimentează centra­li­zat”, atât din lacuri de acumulare, cât și din fo­ra­je/fântâni. Cu toate acestea, la sfârșitul lunii Iulie, locuitorii din peste 650 de așezări au primit apă cu țârâita, după program. Cele mai multe localități sunt din Moldova. Seceta este vizibilă și în cul­tu­rile agricole neirigate, cele mai afectate fiind cul­tu­rile de primăvară: porumb, floarea-soarelui și soia. Potrivit estimărilor europene, vor fi înre­gis­tra­te producții la hectar mai mici față de anul tre­cut. Arșița este resimțită pe aproape tot conti­nen­tul european. Suferă și Polonia, și Ungaria, dar și Franța, Italia și Spania. Autoritățile din aceste state au decis, de asemenea, să raționalizeze utili­za­rea apei în anumite regiuni afectate de secetă. Africa își suflă peste Marea Mediterană, de-a lun­gul Europei, cât mai spre nord, aerul ei fierbinte. Temperaturile medii au crescut de la o vară la alta, astfel încât fermierii spanioli și italieni încearcă să cultive specii de origine tropicală: mango și pa­paya. Liderul unei asociații de fermieri germani susține, mai în glumă, mai în serios, că în curând, din cauza temperaturilor tot mai ridicate, în aceas­tă țară din nordul continentului vor putea fi în­fiin­țate plantații de kiwi! Ghețarii Alpilor se topesc aproape văzând cu ochii. Chiar și ghețarul nostru de la Scărișoara a pierdut din volum în ultimii ani. Încălzirea globală nu este chiar o fantezie. Dovezi aduse de oamenii de știință arată că planeta noas­tră ia foc, la propriu. Vezi numărul uimitor de ma­re de incendii de vegetație în România, Grecia, Ce­hia, Statele Unite.

Hoții de apă

Când apa se împuținează, se iscă dispute. Se­ceta conține germenii unor scandaluri sociale. Este explicabil, fiindcă apa este resursă vitală, dar nu este și tolerabil. În unele dintre satele româ­nești unde locuitorii se ocupă cu legumicultura, în fiecare an apar zâzanii. Situația este aceasta: pri­măria a cheltuit bani (milioane de euro), de­seori primiți de la bugetul național sau de la Uniu­nea Europeană, pentru a înființa o rețea de apă în beneficiul cetățenilor. Apa este extrasă din puțuri de mare adâncime și livrată prin conducte și țevi către fiecare gospodărie, pentru a o în­tre­­bu­in­ța pentru băut, gătit și igienă. Toate bu­ne și frumoase până aici, numai că locui­torii ca­re practică legumicultura direcțio­nea­ză apa și către solarul cu roșii și ardei. Efec­tul? Rezerva de apă se consumă repede, iar la robinet, în bucătărie și la baie mai curg nu­mai câteva picături. În județul Dolj, de pildă, Compania de Apă „Oltenia” a restric­ționat furnizarea apei potabile în mai multe comune, cerându-le clienților „să folosească apa numai pentru consum casnic, nu pentru udarea culturilor agricole, a gazonului, um­ple­rea bazinelor şi a diverselor recipiente folosite în alte scopuri decât cele prevăzute în contract”. Alții, prin Argeș, mai șmecheri, s-au branșat ilegal la rețeaua publică de apă, ca să își ude grădinile cu pomi și legume. Oricum, în agricultură ajunge, legal, un procent de 70% din totalul de apă utilizat în activitatea umană, la nivel global. Practic, agri­cultura „înghite” cel mai mare volum de apă de pe planetă. Totodată, agricultura, împreună cu alte ac­tivități economice, contaminează sursele de apă potabilă aflate în apropierea fermelor. În România sunt 1963 de localități cu surse de nitrați din acti­vități agricole! Nitrații provin din îngră­șă­min­tele organice și din cele chimice, aplicate sau de­po­zitate în apropierea unor surse de apă. Fântânile Bă­răganului, care au mai rezistat tăvălugului co­lec­­tivizării, au fost contaminate cu nitrații scurși din fertilizanții aplicați culturilor agricole. Apa a ajuns, practic, nepotabilă. De pildă, în județul Ialomița sunt 40 de comune cu surse de nitrați din activități agricole. Soluția modernă a asigurării apei potabile pentru populație sunt rețelele de apă prevăzute cu echipamente de filtrare și tratare, pentru a distribui către gospodării o apă sănătoasă și curată. Garanția calității este oferită de Direcția de Să­nă­tate Publică din fie­ca­re județ. Fără ștam­pila acestei ins­tituții, apa nu es­te sigură pentru con­sum.

Împotriva secetei

Sectorul agricol are, totuși, nevoie de apă, pentru a pro­duce hrană pentru o omenire tot mai numeroasă, ajunsă deja la opt miliarde de suflete. Cum să asiguri apa pentru agricultură fără să afectezi sursa de apă potabilă pentru toți oamenii? A­ceas­ta este întrebarea care preocupă sta­tele lumii și oame­nii de știință, deo­po­trivă. În Româ­nia, cea mai mare sursă de apă pentru Sistemul Național de Irigații (SNI) este Dunărea, apoi câteva râuri interioare. SNI nu funcționează însă la capacitatea maximă, din cauză că nu a fost reabilitat. Programul Națio­nal de Reabilitare 2016 – 2020 nu și-a atins obiec­tivele. Din aproape 2.000.000 ha, cât ar putea fi iri­gate dacă sistemul ar fi făcut funcțional în în­tregime, sunt pregătite anual 1.334.863 ha, din ca­re numai 823.270 ha sunt efectiv contractate de fer­mieri pentru irigat. Anul acesta, din cauza se­ce­tei și scăderii apelor Dunării, unele stații de ba­ză/pompare nu au funcționat, fiindcă apa nu a ajuns până la acestea. O situație exasperantă: ai sis­tem funcțional, dar nu mai ai apă pentru iriga­ții! Culturile de cereale sunt cele mai vulnerabile la această penurie, fiindcă au nevoie de volume mari de apă. Autoritățile de la București trebuie să regândească radical sistemul național de iri­ga­ții, să-l doteze cu echipamente moderne, care să ducă la un consum mic de energie și la o eficiență mai mare în distribuirea apei. În culturile de legu­me și în plantațiile de pomi, lucrurile sunt un pic mai simple. Nu este nevoie de volume mari de apă. Agricultorii pot fora, în condițiile legii, pu­țuri proprii, pentru a folosi apa din subteran. Apoi, fermierii au la dispoziție echipamente care irigă plantele prin picurare. În felul acesta, risipa de apă este evitată. Planta primește atâta apă de cât are nevoie. Unele sisteme sunt și mai avansate: apa din sere și solarii este recirculată. Experții re­co­mandă, de asemenea, ca apa de ploaie să fie co­lectată în recipiente sau bazine și utilizată în gră­dină când se instalează seceta. Gândiți-vă numai la apa care se scurge pe acoperiș prin burlane și scocuri. Dacă ar fi strînsă în recipiente mari, ar fi numai bună, apoi, pentru plante. Sunt gândite și sisteme de colectare pe arii mai mari, în bazine speciale. În același timp, fermierii și autoritățile publice locale pot des­fășura programe de împădurire. Per­de­lele forestiere cre­ează un microclimat local care ajută cul­tu­rile agricole și oferă locuitorilor un aer mai curat, împie­di­când deplasarea ma­selor de praf. Din pă­cate, arborii din câm­pie au tot fost tăiați, pentru a extinde su­pra­fața arabilă. A­cum, ar trebui plan­tați la loc. Totodată, cercetătorii au creat soiuri și hibrizi re­zis­tenți la secetă. 

citește articolul integral pe formula-as.ro.


Dacă ți-a plăcut acest articol, sprijină și tu Lanțul Alimentar donând orice sumă aici: RO89RNCB0072170905570001 (RON)

Write A Comment