Articol cu titlul ”Cum i-a îmbolnăvit regimul Ceaușescu pe români cu bună știință: aditiv alimentar radioactiv și, prin urmare, cancerigen folosit în anii 80 pentru fabricarea mezelurilor” publicat recent de Lantulalimentar.ro ( a avut la bază textul unui istoric român, Mihai Demetriade, postat de acesta pe pagina sa de facebook ) a provocat un val de ostilitate în grupurile cu tematică agro-alimentară unde a fost distribuit. Unele dintre aceste comentarii sunt de nereprodus pentru ochii unor persoane decente. Dar nu stilistica acestor mesaje este cel mai important de relevat, ci teza lor: nu este adevărat că mezelurile din epoca ceaușistă au conținut aditivi periculoși pentru sănătatea consumatorilor, fiindcă, dimpotrivă, mezelurile de atunci erau foarte bine făcute, conțineau carne, spre deosebire de cele din zilele noastre care nu conțin carne, ci au la bază materii prime inferioare ( oase, sânge, cartilagii, copite, gheare ) și conțin aditivi nocivi din plin, deci acestea sunt cu adevărat periculoase pentru sănătatea consumatorilor, provocându-le cancer.

Teza e clară: hrana în comunism era adevărată și bună, cea din zilele noastre este dubioasă și periculoasă. Este exprimată astfel un fel de nostalgie de ordin alimentar față de acea epocă și o dezaprobare evidentă a epocii prezente. Puțini comentatori au avut și o altfel de atitudine.

Desigur, faptul că dezvăluirile au fost făcute de un istoric român ( cum ar fi fost oare ca istoricul să fie francez sau american ? ), adică de un expert care a făcut cercetări în arhive și a prezentat surse documentare nu a oferit vreun motiv de clintire a convingerilor acestor comentatori de ocazie. Au ținut-o pe a lor. Unii s-au prezentat ca foști lucrători în industria alimentară din anii 80, cu diplome recunoscute oficial, și au respins vehement eventualitatea ca mezelurile să fi conținut aditivi nocivi. Au invocat gustul excepțional al conservelor de carne, gust care în prezent ar fi deficitar. Opinii subiective, desigur. Istoricul nu a pretins că aditivul radioactiv a fost utilizat în toate fabricile din România socialistă. Dezvăluirea sa viza un raport al unui cercetător chimist român din anii 80, activ în Ploiești. Raportul a fost imediat mușamalizat, nimeni nu ar fi pățit nimic.

Este evident că reacțiile ostile au la bază o grilă ideologică de a interpreta trecutul și prezentul societății românești, chiar și când vine vorba de mâncare, sau mai ales de mâncare, deși fotografii de epocă și relatările martorilor arată cu prisosință că tocmai mâncarea devenise o problemă în ultimii ani ai ceaușismului. Cei care au trăit atunci ajung, în timp, să elimine experiențele negative din trecut și să invoce aspecte subiective, potențate de trecerea anilor: era mâncare puțină, stăteam cu orele la coadă, dar mâncarea aia era bună și sănătoasă, nu ca asta de acum!

Mâncarea de acum? Care este aceasta și cum este în opinia acestor comentatori? E inferioară, e plină de E-uri, abia cea de acum e cancerigenă, procesatorii, mai ales ăia străini, sunt lipsiți de scrupule, urmăresc numai profitul. E uluitoare neîncrederea aceasta autohtonă în sistemul alimentar românesc, clădit pe baze europene. Această atitudine, nu avem îndoieli, este indusă de mass-media, pe direcția principală a propagandei anti-europene. Televiziunile și radiourile comerciale, ziarele și revistele în print, în on line, pletora de siteuri create ad-hoc vehiculează non stop, conștient sau nu, mesaje propagadistice prin care mâncarea de inspirație occidentală, fie produsă și la noi, fie importată, este nocivă! Sunt citați nutriționiști români sau străini dornici să-și sporească clientela prin mesaje alarmiste, fără să aibă neapărat un suport științific. Chiar și lideri politici au preluat aceste mesaje, susținând public că alimentele din import sunt ”otrăvuri”. Dar nu numai cele din import, ci și cele obținute la noi de fabricile de procesare, având însă la bază principii de funcționare europene.

Uluitor este că niciun comentator, nici măcar dintre cei care au pretins că au lucrat în fabrici de alimente, nu părea să știe că există la nivel european un sistem extrem de bine clădit, cu instituții puternice de monitorizare a produselor alimentare și a aditivilor, utilizarea acestora este reglementată de Comisia Europeană, pe baza unor dosare consistente, la care participă laboratoare publice și private din țările membre, există o rețea de comunicare eficientă, orice suspiciune privind efectul asupra sănătății umane conduce la reevaluare și chiar la eliminare din uz a aditivilor respectivi. Mereu sunt reevaluate nivelurile maxime admise în sensul reducerii acestora. Sistemul alimentar din UE este cel mai bine controlat de pe planetă. Asigurarea unei hrane sănătoase este politică de stat la Bruxelles. Când le-a fost semnalat acest lucru, comentatorii care păreau mai avizați au răspuns că e ”doar propagandă”, și oricum, autorul articolului ”nu a lucrat ca ei în fabrică și nu stăpânește subiectul”. Niciunul nu a invocat măcar principiul unui diete echilibrate: or fi mezelurile contemporane problematice pentru sănătate, dar numai consumate în cantități exagerate. Până la urmă, orice aliment poate deveni nociv dacă este consumat în exces și pe termen lung.

Ceea ce este siderant de-a dreptul este că toți acești comentatori ostili nu par să știe că în România s-a dezvoltat, tot pe baze europene, un veritabil sector al produselor tradiționale, în funcție de schemele de calitate aprobate de minister. Avem în țară câteva sute de producători tradiționali atestați, alții sunt producători de alimente organice certificate, alții fac produse montane atestate, ca să nu mai vorbim de cei recunsocuți la nivel european ca producători de alimente sub mărci protejate ( DOC și IGP ). România produce hrană de calitate în afara sectorului de procesare industrial. Comentatorii par să nu fi auzit de brânzeturile din Mărginimea Sibiului și din Brașov, de Produs de Cluj, de prăjiturile Moesis din Tulcea, de bunătățile din Bucovina sau de mierea din Banatul Montan. Listele cu producători sunt pe siteul MADR, dar facebook, rețeaua asta care ne-a făcut pe toți experți în toate domeniile simultan, e plină de pagini prin care acești bravi producători români își promovează marfa, verificată de inspectorii sanitari veterinari și fiscalizată de ANAF. Mai mult, numeroși astfel de producători români și sectorul în ansamblu, au fost prezentați în mass media de profil, la emisiunile Viața satului ( TVR 1 ) și Ferma ( TVR 2 ), în revistele Ferma, Profitul Agricol și Lumea Satului, și chiar aici pe Lantulalimentar.ro.

E formidabil cât de activă este această grilă ideologică: în baza ei, comentatorii apără un timp revolut, o epocă fantomatică, inumană prin multe aspecte, încheiată printr-o revoluție sângeroasă, au nostalgia unor mezeluri care nici măcar nu se prea găseau, dar uite că nu par să știe că în țara noastră s-a dezvoltat un fromidabil sector al hranei artizanale, de foarte bună calitate. ”Mezeluri cu carne” sunt obținute azi, aici, sub ochii noștri!

Oricât de nostalgici ar fi comentatorii aceștia trebuie să mănânce azi, nu pot păcăli stomacul cu fantoma salamului din comunism. Și atunci își iau căruciorul și se duc la hypermarketul din apropiere. Acolo uită, desigur, articolul citit pe Lantulalimentar.ro și comentat cu atâta năduf proletar: cercetează mezelurile la raft după raportul calitate preț. Așa îmi explic de ce o șuncă importată din Germania, bună la gust, făcută din carne adevărată, nu din înlocuitori, și vândută la un preț de sub 10 lei ( când am descoperit-o costa 6 lei! ) dispare rapid de pe raft.

sursa foto pexels.com

evomag.ro

Write A Comment