Comisia Europeană a cerut Agenției Europene Sanitară Vetrinară și pentru Siguranța Alimentară ( EFSA ) să verifice derogările acordate anul acesta de câteva state membre, printre care se numără și România, pentru utilizarea de fermeri a semințelor de sfeclă de zahăr tratate cu neonicotinoide, anunță efsa.europa.eu.

Reamintim că această categorie de pesticide a fost interzisă în 2018, dar statele membre pot autoriza în regim de urgență folosirea lor, prezentând însă motive bine întemeiate, cum ar fi lipsa unor mijloace alternative de combatere a dăunătorilor.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a autorizat în 18 ianuarie 2020, utilizarea semințelor de sfeclă de zahăr tratate cu neonicotinoide, pentru perioada 20 ianuarie – 18 mai 2020.

Ministerul a motivat atunci că ”pentru sfecla de zahăr nu există alternative pentru tratarea semințelor împotriva dăunătorilor “Bothynoderes punctiventris”, „Chaectonema tibiali”, ”Tanymecus dilaticollis” și ”Agriotes spp.”, și în acest context neutilizarea semințelor tratate cu neonicotinoide va determina pierderi importante de producție de circa 35%-38%, existând riscul de abandonare a culturii de către fermieri. Sfecla de zahăr nu este o plantă atractivă pentru polenizatori deoarece nu produce inflorescență și nici polen în perioada de creștere până la atingerea maturității tehnologice necesare pentru producția de zahăr”.

EFSA va analiza până în a doua jumătate a anului 2020 derogările acordate pentru sfecla de zahăr de Austria, Belgia, Croația, Danemarca, Spania, Finlanda, Lituania, Polonia, România și Slovacia.

Cu această ocazie, EFSA va revizui metodologia utilizată pentru evaluări în conformitate cu strategiile ”De la furcă la furculiță” și ”Biodiversitate” ale Comisiei Europene, vizând în special obiectivele de reducere a utilizării pesticidelor și promovarea unor tratamente alternative.

sursa foto farming.org.ua


Dacă ți-a plăcut acest articol, sprijină și tu Lanțul Alimentar donând orice sumă aici: RO89RNCB0072170905570001 (RON)

1 Comment

  1. EFSA = European Food Safety Authority (Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentelor) – denumirea corecta

Write A Comment