Greu de găsit un loc mai spectaculos ca Dubrovnik-ul în Europa: ieșire la Adriatică, insule în jur, plaje urbane, circuite de plimbare pe malul mării, trasee de tracking spre puncte de belvedere sau – după noroc – spre cazările din zona Gruz, plus o cetate medievală generoasă, cu străzi și cotloane pline de viață.
Peste toate, meterezele vizitabile, un tur fabulos, care îmbină detalii de istorie cu elemente pop, precum scenografia din „Game of Thrones”, cu o perspectivă unică asupra litoralului dalmat.

După ce, ani de zile, zona a fost o destinație favorită a românilor din Vest, care ajungeau relativ ușor cu mașina până în Croația, Dalmația a revenit în atenția amatorilor de vacanțe din țara noastră o dată cu introducerea recentă a unor zboruri dinspre Cluj și București. Momentul vine într-un context de surescitare turistică a Dubrovnik-ului, unul dintre locurile cel mai ușor recognoscibile folosite ca decor pentru celebra serie „Game of Thrones”. Conectat imediat cu Statele Unite ale Americii, Dubrovnik-ul aduce, de câțiva ani, mii și mii de turiști bogați de peste ocean.
În paralel cu trecerea la euro, succesul la publicul bogat a transformat fosta cetate Ragusa din Evul Mediul într-unul din cele mai scumpe destinații turistice din Europa. Oraș mic, cu – fatalmente – opțiuni limitate de ospitalitate, Dubrovnik-ul e, azi, victima propriului succes. Prețurile sunt la cer: cu greu găsești o bere banală, la draft, sub 5 euro sau o masă – la rându-i nepretențioasă – sub 15.
În acest context, Dubrovnik Beer Factory (DBF) e considerat unul dintre locurile cu cel mai bun raport preț – calitate. O oază de liniște și răcoare în plin centrul orașului croat, numai bună după un tur al zidurilor orașului medieval, la rândul lui la un preț piperat, 40 de euro – în care sunt incluse, însă, pe un abonament pentru una sau trei zile, și circulația cu autobuzele locale, și accesul la cele mai importante muzee din Dubrovnik. Între 5 și 10 euro, găsești ceva bun să te răcorești.

Dacă te ia foamea, poți încerca un alt loc recunoscut pentru raportul bun preț – calitate: localul Barba din Centrul Vechi, recunoscut pentru sandvișurile sale cu pește și fructe de mare. Aflat în plină pantă, pe una dintre străduțele care coboară spre piața centrală, Barba a transformat treptele abrupte într-un veritabil amfiteatru „fast food”. Dacă nu prinzi loc înăuntru, te așezi alături și savurezi delicioșii burgeri cu chiflă neagră și chiftele cu creveți sau caracatiță. De la 12 la 20 de euro bucata, găsești tot ce poftești.

Balcanici ca și noi, croații sunt mari maeștri ai grătarului. Poți verifica asta în portul Gruz, la restaurantul Zrinski, unde, pentru 18 euro, primești un mix grill din care nu lipsesc faimoșii lor mititei, cevapcici, asortați cu la fel de cunoscuta lor zacuscă, adjică. Doi pași mai încolo, la Cevap’s place Dubrovnik, găsești o porție de cinci mititei croați sau un sandviș cu mititei de mâncat pe stradă la 9,50 euro. Din Port Gruz, pentru o seară memorabilă, nu trebuie decât să te urci până pe teresa de la Love Bar, unde berea casei, impecabilă, e la prețul standard de Dubrovnik – 5 euro. Din nou, e vorba despre raportul preț – calitate, căci, în prețul berii, ai parte de un apus memorabil și de o atmosferă relaxată, tipic mediteraneană.


1 Comment
Pingback: Bomboanele ”Bucuria” din Chișinău au cucerit piața din România