Cine caută pe google ”vinuri Ciumbrud”, descoperă cu ușurință ”Pivnița Savu”. Dacă urcă la volan, să zicem din Alba Iulia, ajunge în câteva zeci de minute la destinație, cu condiția să nu fie traficul foarte aglomerat. Ciumbrud e o așezare de oameni harnici, care cultivă flori, în special trandafiri, produc puieți de pomi frunctiferi și cultivă, unii dintre ei, viță-de-vie, pe dealurile care se ridică din lunca Mureșului. Priveliștea e absolut încântătoare, mai ales că spre apus se zăresc coamele munților. Pe Gabriel Savu am avut norocul să-l găsesc chiar la cramă. Amabil, ospitalier, deschis la vorbă, amfitrionul povestește că au început să producă vinuri acum opt ani. ”E o afacere de familie: eu, fratele meu, Nicolae Savu, și fiul lui, Sergiu Savu”

Gabriel Savu, viticultor Ciumbrud, jud. Alba

Gabriel Savu a crescut într-o familie de viticultori, dar a ajuns medic veterinar, după ce a absolvit facultatea în cadrul USAMV din Cluj-Napoca. ”Am lucrat într-o fermă de păsări, dar în cele din urmă tot la viticultură m-am întors. Noi muncim cu toții din pasiune, ne e drag de ceea ce facem în ferma noastră. Am lucrat și în Germania, mai de mult, tot într-o fermă viticolă, am învățat de pretutindeni”, spune Gabriel, în timp ce își prezintă vinurile.

Pivnița Savu

Dominante la Ciumbrud, ca de altfel în toate podgoriile Transilvaniei, sunt vinurile albe: Fetească Regală, Riesling, Pinot Gris, Sauvignon Blanc, Gewurztraminer. Familia Savu cultivă nouă hectare și vinifică în crama proprie.

Vinurile obținute de ”Pivnița Savu” au fost apreciate la concursuri interne și internaționale, primind inclusiv medalii de aur.

Nicolae Savu, viticultor, Ciumbrud, jud. Alba

Anul trecut, cu o Fetească Regală ținută în baric, producție 2013, familia Savu a obținut premiul I la un concurs organizat în Italia, devansând vinuri produse de crame mari, prestigioase! Diplomele înrămate și expuse în cramă sunt dovada scriptică a performanțelor oenologice.

Sergiu Savu, student USAMV Cluj-Napoca

Aceste documente oficiale sunt suținute din plin de calitățile vinurilor oferite spre degustare de gazde. Gabriel Savu spune că ei nu au beneficiat de fonduri europene prin AFIR sau de diferite ajutoare bănești din surse guvernamentale. Au crescut încet, dar sigur, câștigând încrederea clienților tot mai numeroși și mai exigenți.

evomag.ro

Write A Comment