Un viticultor din San Severino, regiunea Puglia, a descoperit în dimineața zilei de duminică, 22 august, că peste noapte via sa de pe cinci hectare a fost distrusă de răufăcători. Aceștia au pus la pământ spalierii și au tăiat sârmele de susținere, astfel încât via este compromisă iremediabil, notează publicația agricultura.it.

 „Situația este extrem de tensionată. Fermierii sunt disperați. Resimt o neputință care generează frustrare și furie. Noi am solicitat de ceva timp  înființarea unei poliții rurale regionale. Vom cere intervenția armatei armatei pentru a controla efectiv teritoriul ”, a declarat Michele Ferrandino, președintele sindicatului Agricoltori Italiani Capitanata. Acesta a susținut că este vorba de un act de intimidare împotriva antreprenorului agricol din San Severo, căruia anul trecut i-a mai fost distrusă o vie tot de o mână criminală, daunele înregistrate atunci și acum fiind enorme.

Fermierii din San Severino sunt exasperați și solicită o mai bună coordonare a autorităților, pentru a asigura și a spori controalele.

„Senzatia mea este că statul, în zonele rurale, a ridicat steagul alb. Sindicatul nostru a subliniat deja de mai multe ori că soluția nu poate fi numai aceea a patrulelor nocturne organizate de fermieri. Absența supravegherii și controlului teritoriului lasă fermele cu foarte puține alternative ”, a mai afirmat liderul fermierilor.

„Este necesară o mai bună coordonare între toate forțele de poliție responsabile, inclusiv cele private. Avem nevoie de mai multe controale și mai multe resurse de investigație, în slujba sistemului judiciar și a poliției “, a completat Raffaele Carrabba, președintele organizației agricole la nivel național.

Acesta a subliniat că a fost cerută în repetate rânduri înființarea unei poliții rurale regionale în Puglia. În contextul creșterii fenomenului infracțional, fermierii cer acum intervenția armatei, dar și înființarea unei garnizoane neînarmate, dar la fel de utilă pentru controlul zonelor rurale și raportarea imediată a cazurilor.

foto cover @agricultura.it


Dacă ți-a plăcut acest articol, sprijină și tu Lanțul Alimentar donând orice sumă aici: RO89RNCB0072170905570001 (RON)

Write A Comment