Președintele Klaus Iohannis a promulgat recent o lege prin care Parlamentul pune la dipoziția Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale suma de 1.500.000.000 de euro pentru derularea, până în 2027, a Programului Național de Reabilitare și/sau înființare a Infrastructurii Principale de Irigații și Infrastructurii de Desecare și Drenaj.

Banii vor fi alocați ministerului sub condiția asumării de către guvern, prin hotărâre, a programului respectiv.

Inițiatorii menționați pe siteul Camerei Deputaților sunt Pop Andrei și Vrăjitoru Sorinel-Marian, deputați PSD din legislatura precedentă. Expunerea de motive a fost semnată de deputatul PSD Alexandru Stănescu, fost șef al Comisiei pentru Agricultură, care nu a mai participat la alegerile din decembrie 2020.

Lantulalimentar.ro reamintește că în perioada 2016 – 2020, statul român a derulat un program de reabilitare a SNI, fiind prevăzută o sumă de peste un miliard de euro. Guvernarea PSD instalată după alegerile din 2016 a suplimentat suma inițială cu aproximativ 200.000.000 de euro și a mărit numărul de posturi în Agenția Națională pentru Îmbunătățiti Funciare, pe care a controlat-o până la instalarea unui guvern liberal, în noiembrie 2019.

Rezultatele programului au fost modeste. Seceta din vara anului 2020 a distrus culturi agricole chiar în amenajări de irigații cuprinse în programul respectiv, fără ca lucrările să fie însă finalizate. Inițierea unor lucrări a fost prezentată propagandistic de șeful de atunci al partidului Liviu Dragnea. Nu există un audit public al programului, care să arate câți bani au fost cheltuiți din bugetul public și care au fost lucrările executate.

Ministrul liberal al Agriculturii, Adrian Oros, a declarat public că s-ar fi cheltuit în jur de 500.000.000 de euro, o parte semnficativă fiind acordată firmelor angajate pentru paza obiectivelor din SNI.

Oros a considerat programul o cauză pierdută și a conceput o Strategie de Gestionare a Apei care cuprindea și reabilitarea SNI, dar cu bani din PNRR, suma totală ridicându-se la 3.500.000.000 de euro. Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea ( USR ), artizanul planului național de reziliență și redresare trimis la Bruxelles, nu a cuprins și strategia lui Oros. Marile organizații de fermieri au reacționat cu vehemență, fără să amintească de eșecul programului național de reabilitare a SNI, de parcă acest program nu ar fi existat niciodată. Fermierii s-au bucurat de gratuitatea apei pentru irigații. Sigur, numai acei fermieri care au culturi agricole în amenajări funcționale.

Acum, coaliția de guvernare PSD-PNL a votat o inițiativă legislativă care prevede alocarea unei noi sume uriașe, de 1.500.000.000 de euro pentru reabilitarea SNI, iar președintele Iohannis a promulat-o.

Pe nimeni nu mai pare să intereseze ce s-a întâmplat în perioada 2016 – 2020.


Dacă ți-a plăcut acest articol, sprijină și tu Lanțul Alimentar donând orice sumă aici: RO89RNCB0072170905570001 (RON)