Agenția pentru Finanațarea Investițiilor Rurale a selectat 95 de cereri de finanțare depuse în cadrul M 4.1.7. Legume ( inclusiv în spații protejate ) și cartofi ( producție primară, condiționare, marketing ), în etapa a doua a sesiunii anuale 2021 ( perioada 25 noiembrie – 24 decembrie ). Suma alocată pe sesiune a fost de 100.000.000 de euro. 86.314.608 de euro reprezintă suma accesată de fermieri, rămânând pentru lunile următoare disponibilă suma de 13.685.392 euro.

Rezultă o sumă medie de aproximativ 900.000 euro per proiect.

Aproape jumătate din proiectele selectate aparțin unor cooperative agricole. De pildă, Cooperativa Agricolă ”Legume oltenești” Vădăstrița din județul Olt, a câștigat un proiect cu o valoare eligibilă de 1.484.676 euro, din care valoarea publică este de 1.336.208 euro, pentru a ”crea produse cu valoare adăugată”.

Cooperativa Agricolă ”Cartoful din Valea Sâmbetei”, din comuna Sâmbăra de Sus, jud. Brașov, a câștigat un proiect cu o valoare eligibilă de 1.666.629.000 euro, din care 1.499.892 euro, valoare publică, pentru ”achiziția de utilaje agricole și dotarea spațiului de sortare, ambalare și depozitare cartofi”.

Printre câștigători, se află și societăți comerciale, întreprinderi individuale și persoane fizice autorizate.

Tot pentru sectorul legume și cartofi au fost selectate pentru finanțare 17 proiecte de investiții însumând 19.700.000 euro,  în cadrul pachetului 4.1.8 Condiţionare, procesare şi marketing – legume, cartofi – modernizarea exploataţiilor agricole.

Suma totală alocată din fondurile europene, în cadrul mai multor măsuri, în etapa a doua a sesiunii anuale se ridică la 448.200.000 de euro, pentru un număr de 811 fermieri, suma medie alocată oer beneficiar fiind de peste 500.000 de euro.

În afara sumelor prezentate mai sus, au mai fost acordate:

pentru pachetul 4.1.1 Achiziţii simple de utilaje agricole şi/ sau irigaţii, drenaj, desecare la nivelul fermei – sector vegetal, 112,4 milioane de euro, pentru 262 cereri de finanțare.

prin componenta 4.1.2 Condiţionare şi procesare în fermă şi marketing – modernizare exploataţie – vegetal, exceptând legumicultura şi cartofii, 49,4 milioane de euro, pentru 55 de investiții:

pentru pachetul 4.1.4 Tineri fermieri – achiziţie utilaje, 62,3 milioane de euro, pentru 265 de proiecte eligibile;

totodată, în cadrul componentei 4.1.5 Investiţii în zootehnie (producţie primară, condiţionare şi marketing) – naţional, 64,8 milioane de euro, pentru 62 de proiecte;

pentru pachetul 4.1.6 Investiţii în zootehnie (producţie primară, condiţionare şi marketing) – zona montană, 53,3 milioane de euro, pentru 55 de proiecte.


Dacă ți-a plăcut acest articol, sprijină și tu Lanțul Alimentar donând orice sumă aici: RO89RNCB0072170905570001 (RON)

Write A Comment